Hainele sufletului


Candva, undeva, in dimensiunile sufletelor, ne-am nascut din Dumnezeu. Toate darurile Divine ne parfumau esenta. Zburam prin dimensiunile paradisiace, levitam, ne teleportam, miscam obiectele cu puterea mintii, foloseam limbajul universal al telepatiei si multe altele..

La un moment dat, diferit pentru fiecare dintre noi, ne-am hotarat sa exploram taramurile mai dense ale Creatiei. Pentru ca esenta de vibratie inalta a sufletului nostru sa poata trai experienta lumilor dense, a fost necesar ca sa imbrace “hainele” acelor dimensiuni. Acestea au fost create inca de la Inceputuri de Arhitectii Cosmici impreuna cu Dumnezeu.

In continuarea insemnarii recente, Conglomerate de Potential, sa folosim modele de cunoastere accesibile pentru a explora hainele sufletului, cele pe care le purtam chiar acum, si le mai numim si corpuri. Nu intamplator am conectat insemnarea de fata cu cea mentionata mai sus, deoarece vom vedea ca exista o inter-relationare intre potentiale si corpuri, intre predestinare si liber arbitru.

Corpul cauzal

Sa incepem cu acea haina pe care nu o schimbam in ciclul de incarnari, desi o mai uzam si trebuie din cand in cand sa o reparam. Acest corp inregistreaza si stocheaza toate experientele noastre din multiplele vieti traite. Deoarece am mentionat procesul de memorare, este foarte posibil sa fie declansata asocierea cu un cristal. Si chiar modelul cristalului il vom folosi pentru vizualizarea si explorarea corpului cauzal.

yellowquartzcluster1.1Desigur, in realitate, forma si nuantele culorilor difera, dar ne concentram pe esenta si forma cristalina multifatetata a corpului cauzal. Aici sunt inscrise toate experientele noastre, dar si contractele de suflet, contractele karmice. Experientele traumatice pot fi imaginate ca si distorsiuni ale geometriei cristaline, la fel cum sunt intruziunile din cristalele fizice. Prin evolutie si procedee de vindecare, corpul cauzal este restaurat la forma si geometria sa perfecta, cristalina.

Exista o profunda conexiune intre corpul cauzal si potentialele vietii noastre. Contractele de suflet, lectiile de viata, contractele karmice precum si alegerea de exprimare a sufletului in incarnarea curenta sunt inscrise in corpul cauzal si apoi determina aspectul predestinarii in viata noastra, creand conglomerate de potential. Aceasta nu inseamna insa ca sufletul isi va urma predestinarea, deoarece exista si liberul arbitru, bine numit uneori ca legea confuziei.

Mai trebuie mentionat faptul ca predestinarea nu este reprezentata de instructiuni fixe cu ceea ce trebuie facut in fiecare moment al vietii, ci contureaza cadrul si tema vietii respective, cu alte cuvinte, potentialele care primesc cel mai usor energie de manifestare. De aceea a fost folosita si denumirea de corp cauzal.

Liberul arbitru interactioneaza extrem de complex uneori cu predestinarea si este posibil ca sufletul sa nu isi urmeze potentialele ci sa fie deviat pe alte trasee. Acestea insa nu vor primi acelasi influx de energie de manifestare si, mai devreme sau mai tarziu, apar dificultatile.

Din interactiunea sanatoasa intre liberul arbitru si predestinare, pot aparea si situatii pozitive din punct de vedere al evolutiei sufletului. Prin cresterea constientei si vindecare, prin iertare si serviciu altruist, elementele predestinarii ce tin de contracte karmice si traumatice pot fi mult ameliorate si chiar dizolvate uneori, cu efect pronuntat asupra experientelor ce urmeaza in viata curenta, datorita modificarii conglomeratelor de potential.

Tehnica vindecarii liniei temporale ajuta la vindecarea corpului cauzal, cu efecte directe asupra sanatatii celorlalte corpuri si a conglomeratelor de potential.

Corpul eteric

Mai este numit uneori si corp energetic. El include toate informatiile si tiparele privind structura corpului fizic, meridianele si punctele energetice, chakrele. Corpul fizic se dezvolta de-a lungul liniilor energetice ale corpului eteric.

chakra11Sanatatea corpului eteric este in directa legatura cu sanatatea si vitalitatea corpului fizic. Metode de vindecare energetica, cum ar fi Reiki, se focalizeaza pe corpul eteric. Cum insa corpurile sunt interconectate si se influenteaza reciproc, starea buna a corpului eteric transmite energii si informatii benefice si catre celelalte corpuri. Metode de vindecare precum acupunctura, presopunctura si altele inrudite actioneaza asupra punctelor energetice din corpul eteric, acolo unde se suprapun peste corpul fizic.

Corpul eteric poate fi influentat negativ prin energii negative din mediu, prin implanturi eterice negative, amprente eterice negative. In plus, aspectele traumatice din vietile trecute inregistrateĀ  de corpul cauzal, sunt proiectate si in corpul eteric, apoi transmise si altor corpuri, precum corpul astral si corpul fizic. Astfel, intr-un loc in care (de exemplu) am fost arsi intr-o viata trecuta, pot aparea semne si/sau afectiuni in corpul fizic actual.

Corpul astral

Exista o dimensiune a existentei invizibila ochilor fizici, dar care este de fapt ciorna pe care sufletele creaza, inainte ca unele din aceste creatii sa se manifeste fizic. Dimensiunea astrala este complexa, exista fiinte care traiesc acolo, exista planurile mentale superioare unde este conceptualizata creatia in planul fizic, apoi dimensiunile intermediare astrale, unde gandurile creaza holograme de realitate, care, prin energiile sufletului si mecanismele creatiei, se manifesta in planul fizic. Pentru a interactiona cu aceasta dimensiune si chiar a naviga prin ea, a fost proiectat corpul astral. In unele modele de cunoastere, corpul astral este echivalat cu corpul emotional, dar, in insemnarea de fata vom sublinia conexiunea directa a emotiilor si gandurilor (a corpurilor emotional si mental) cu corpul astral. In dimensiunea astrala, gandul si emotia creaza instantaneu realitate si eveniment.

Corpul astral, prin dimensiunea astrala, ne conecteaza la toate sufletele din Univers, printr-o retea de filamente, mai vizibile langa corp, din ce in ce mai rarefiate apoi. Prin aceasta retea, putem primi si emite atat energii pozitive cat si negative. Ca urmare, protectia psihica si spirituala trebuie sa ia neaparat in considerare acest corp (impreuna cu celalalte mentionate aici. Cele mai inalte sunt deasupra nevoii de protectie). Corpul astral primeste si el date inregistrate in corpul cauzal, inclusiv reziduuri traumatice, rezultand in implanturi astrale. Prin corpul astral, transmis apoi in emotii si ganduri, putem simti energiile mediului si ale sufletelor din jurul nostru. De regula, o senzatie de comprimare si apasare indica incompatibilitate sau energii mai putin benefice, in vreme ce senzatii de dilatare si usurare denota mediu favorabil.

Prin meditatii si vizualizari se poate influenta in mod benefic sanatatea corpului astral. Lumina Aurie este foarte eficienta in acest sens. Pentru sanatatea acestui corp trebuie ascultate cu atentie semnalele pe care le transmite si evitate acele medii si suflete care transmit negativitate, cu exceptia cazului in care exista o calauzire Divina pentru a proceda altfel. Iisus, care isi petrecea mult timp cu cei pe care ii numim saraci si defavorizati, se retragea in meditatie deseori pentru a isi purifica inclusiv corpul astral.

Corpul mental si corpul emotional

Aceste corpuri ne permit sa emitem forme gand, sa cristalizam sisteme de credinta (corpul mental), sa emitem si sa primim energie emotionala (corpul emotional). Ele pot fi privite ca suprapuse peste corpul fizic. Daca ar fi sa distingem in esenta cele doua corpuri, am putea spune ca mentalul este concentrat pe poze / instantanee / modele ale realitatii si fluxului energetic, in vreme ce emotionalul este concentrat pe diferente de presiune ale campurilor energetice, ce genereaza ceea ce numim energie emotionala. Exista astfel inteligenta care in mod standard se aplica mentalului (intelectului), dar si inteligenta emotionala. Inteligenta emotionala implica insa si o conlucrare benefica intre corpul mental si cel emotional, intre simt si ratiune. Desigur, descrierea este mult simplificata.

Pentru sanatatea corpului mental, este necesar sa intretinem sisteme de credinta pozitive, ce promoveaza starea de bine a sufletului si adevarul existentei sale si a darurilor Divine de bucurie, abundenta, sanatate vibranta, creativitate nelimitata, Unime cu Dumnezeu, precum si dizolvarea prin constientizare si diverse tehnici (inclusiv meditatii) a sistemelor de credinta negative: in lipsuri, boala, limitare..

Pentru sanatatea corpului emotional, trebuie sa fim constienti de emotiile negative, precum: furie, frica, tristete si derivatele lor. Acestea nu trebuie in nici un caz negate si reprimate, asa cum auzim uneori. Ele trebuie traite, intelese motivele lor si apoi privite dintr-o perspectiva mai inalta, eliberatoare, prin detasare. Exista tehnici precum cele de eliberare emotionala (EFT), dar si altele, care ajuta la vindecarea corpului emotional.

Trebuie avuta in vedere, in vindecare, conexiunea stransa intre corpurile emotional si mental. Gandul creaza emotie, care creaza alt gand si asa mai departe. Ca urmare, trebuie sa privim vindecarea holistic, luand in considerare toate corpurile. Meditatia, care are ca scop crearea unui mediu in care omul sa fie constient de intreaga sa Fiinta si de Creator, ajuta la linistirea mintii (si emotiilor).

Si, nu in ultimul rand, avand in vedere ca aceasta lume este inca scufundata in adormirea sufletului, vigilenta asupra sanatatii corpurilor trebuie sa fie permanenta. Va veni insa o zi cand sanatatea si starea de bine vor fi inerente in toate sufletele de pe pamant.

Corpul fizic

Corpul fizic este cel mai aproape de constienta noastra. Unii dintre noi, in amnezie, chiar ne identificam cu el. Este corpul care ne asista in explorarea si manifestarea in lumea fizica.

Sanatatea corpului fizic este in stransa legatura cu sanatatea corpurilor subtile mentionate mai sus. Ajuta sa avem o dieta echilibrata si sanatoasa, miscare fizica, sa evitam cat putem poluarea si toxinele si mediile care le promoveaza. Acceptandu-i starea in care se afla acum, privindu-l cu iubire si aplicand cele de mai sus si multe altele, ajutam corpul sa se vindece si sa radieze frumusete, indiferent daca se conformeaza sau nu cu “standardele” de frumusete ale acestei lumi.

Ascensiunea

Folosim deseori acest termen, dar, in cuvinte simple, ce inseamna oare ?

Prin evolutie spirituala profunda, corpul fizic este ridicat deasupra entropiei, este transformat, transfigurat si transcens intr-o forma in care se uneste cu corpul eteric, devenind corp eteric cristalin de Lumina. El are inca o aparenta fizica pe baza de siliciu, dar vibratie mult mai mare, radiand lumina. Este de asemenea nemuritor, hranindu-se direct cu Lumina. Corpul astral, pentru sufletele inaltate isi schimba oarecum functiile.

Apoi, din domeniul cauzal, se formeaza si Vehiculul de Lumina Merkabah, ce inconjoara corpul eteric cristalin de Lumina ca un cristal si permite sufletului inaltat sa se deplaseze oriunde in Univers, in perfecta siguranta.

Concluzie

Ar fi multe de spus in plus, dar, asa cum am mentionat in insemnarea Conglomerate de Potential, intentia este sa folosim modele simple de cunoastere, ce pot fi imbogatite personal de toti cei interesati, prin propria lor conexiune cu Adevarul si cu Divinitatea.

Zicala “Haina il face pe om“, desi discutabila din punct de vedere lumesc, are o relevanta aparte daca privin corpurile ca si haine ale sufletului, pe care magicianul om le poarta in infinita sa calatorie prin misterele si lumile Creatiei..

Gandalf in The Hobbit: An Unexpected Journey

 

Advertisements

Lasati un comentariu !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s