Anii care vin


Dragi cititori,

dupa cum stiti, traim vremuri de schimbari extraordinare, acea Apocalipsa (Revelatie) care va zgudui toate iluziile noastre, cultivate de omenire de mii de ani. Ajuta in astfel de vremuri sa avem unele repere privind dinamicile ce au loc, pentru a ne ajuta sa ne pozitionam mai bine in curentii de constiinta Cosmica si Planetara, pentru a evita sa ne lasam prinsi in vartejuri, incetinind evolutia sufletului si ajutorul dat planetei.

new-earth-againIn ceea ce veti citi mai jos, sunt incluse anumite date oferite de Fondatori la Constanta in 2014, dar si actualizari din alte transmisiuni, impreuna cu propriile mele perceptii si observatii. Ca intotdeauna, mentineti discernamant fata de orice fel de mesaj informational sau energetic, indiferent din ce sursa vine. Preluati numai ceea ce rezonati si are sens. Ignorati restul.

  • In decembrie 2012 (desi energiile au inceput sa creasca mai inainte), chiar daca evenimentul nu a avut anvergura asteptata si dorita ( omenirea a avut o vibratie prea mica pentru a trece prin portal cu energii de amplitudine maxima, fara a avea loc cataclisme planetare), samanta Trezirii a fost transmisa unui grup mare de suflete si tinde sa rodeasca in anii acestia. Cu toate acestea, opozitia si rezistenta este foarte mare pentru marea masa a umanitatii (si a unor factori inca nevazuti), ceea ce creaza o dinamica de “du-te, vino”, fluctuatii mari de frecventa. Adaugand si fluctuatiile electromagnetice (masurabile sau nu de catre instrumentele uzuale), se creaza o furtuna de curenti de constiinta care genereaza dificultati celor mai multe suflete, chiar si daca au o vibratie mai mare. Este de aceea necesar sa fie luate toate masurile (terapie, alegerea unui mediu favorabil, meditatii, yoga, miscari fizice echilibrate..) pentru a naviga cu gratie.
  • Vibratia actuala a planetei este 4,22 (pe scara cu 12 dimensiuni) si va creste usor in urmatorii ani, ajungand la 4,5 undeva la mijlocul dintre anii 2020 si 2030. Se vor deschide astfel noi optiuni, minunate pentru cei care se afla in ascensiune, dar si pentru omenirea care alege sa evolueze. Astfel, planeta va putea sustine, in locuri special cultivate (comunitati iluminate, nu orase), corpuri fizice cu vibratia 5D, pe baza de Siliciu, centropice. Cu alte cuvinte, primii oameni inaltati (exceptand cele cateva suflete inaltate deja, ce se afla in Himalaya). Mai mult decat atat, va fi posibil pentru fiinte de vibratie inalta (inclusiv ET), din alte dimensiuni, sa paseasca pe pamant fara a isi compromite campul energetic, ceea ce deschide perspective inimaginabile in acest moment.
  • Pamantul va deveni o planeta 5D (incluzand linii temporale 4D si 5D) undeva spre anul 2100. Nu este atat de departe tinand cont ca pentru cei aflati pe calea inaltarii, timpul nu mai este atat de relevant, iar cei care se afla pe calea 4D vor benefica de avansuri ale medicinei ce pot prelungi viata corpului fizic destul de mult.
  • Romania: se afla in centrul unor zone turbulente, unde conflictele vor avea perioade de escaladare, urmate de perioade de calm. Potentialul unui al treilea razboi modial ramane (50%), dar, de cate ori pare sa creasca, energia Lucratorilor de Lumina contrabalanseaza. De aceea este important sa manifestam Pace in toate aspectele vietii noastre. Vor continua miscarile de trupe (este o tara de tranzit) deoarece guvernul tinde sa fie obedient fata de cine are putere si bani (atata timp cat le are).
  • Romania: pe fondul austeritatii care va creste, se va manifesta tendinta (deja incipienta) a unei societati politienesti. Pe fondul revoltelor si miscarilor de strada, guvernul va tinde sa mareasca actiunea de spionare a populatiei (inclusiv drone de supraveghere), de control, de a lua resurse de la populatie (probabil taxe si impozite de factura exotica), proclamand ca face aceasta pentru “siguranta cetatenilor”. Desigur, scopul real este mentinerea puterii. Totusi, nu va fi atat de rau ca in alte tari.
  • Exista potentialul unui colaps mondial al sistemului bancar, ceea ce va genera potentialul unui alt sistem economic. Data cand probabilitatea manifestarii colapsului este maxima este dificil de estimat (totusi, vedem tendintele care duc in acea directie, inclusiv datoriile uriase ale statelor), dar Fondatorii vorbesc de o fereastra de potential care incepe de la sfarsitul acestui an  si, gradual, se extinde pana in Ianuarie 2020 (aproximativ 5 ani). Colapsul se pare ca va fi partial, bancile ar putea sa fie inchise cateva saptamani (vedeti ceea ce s-a intamplat in Cipru anii trecuti), un nou sistem ar putea aparea. Populatia se va revolta si este posibil sa vedem sedii de banci distruse. Totusi, la un moment dat, ele se vor redeschide, oamenii vor mai avea bani acolo (dar de valoare mai mica). Dupa aceea, ramane sa vedem.
  • Vor aparea noi valute si oamenii vor avea o repulsie fata de banci si de ideea ca ele sa guverneze economia. Printre valutele alternative, exista moneda virtuala Bitcoin, dar ea va avea suisuri si coborasuri (exista multe controverse fata de ea). Valoarea valutelor existente va fi pe tendinta descrescatoare, va creste pretul aurului, argintului si al metalelor pretioase.
  • Este important pentru oameni sa se detaseze de drama si de frica, deoarece acestea blocheaza creativitatea. Este nevoie de curaj si creativitate pentru a construi o noua lume.
  • In mai 2017 se intrevad perturbatii electromagnetice majore, datorita unei comete ce va trece prin sistemul solar. Va fi atat o fereastra de oportunitate de evolutie (ascensiune), dar si o posibila sursa de panica (depinzand de modul in care perceptia publicului va avea acces si de gradul de puritate al fiecaruia). Vor fi extreme ale vremii, cald, rece, sunt recomandate solariile pentru agricultura, dar si sisteme de irigatie.
  • Civilizatia umana, societatea pe care o stim, este precum o casa a carei fundatie este invadata de termite. Anumite infrastructuri par inca sa existe, multi oameni se lasa dusi de confortul imaginar (care totusi scade vertiginos), amamand orice decizie importanta pana cand s-ar putea sa fie prea tarziu.. Exista insa si tendinte incurajatoare. Din ce in ce mai multi inventatori lucreaza la dispozitive de generare a energiei libere (ZPE, energia punctului zero, energia vidului), bazate pe ceea ce Tesla a implementat, dar si din alte surse. Desigur, exista forte care doresc sa impiedice proliferarea ZPE, neezitand sa porneasca un razboi mondial daca e cazul. Unii inventatori dispar, altii sunt arestati, altii sub presiune isi vand inventia sau sunt deturnati spre proiecte militare. Totusi, e o tendinta care e din ce in ce mai importanta.
  • Tehnologia ZPE incepe sa apara in public (daca i se va permite) – Conferinta ZPE: http://www.r-charge.net/April-10-2015-Hamburg-Germany-Quantum-Vacuum-Energy-Convention_p_257.html

Traim asadar vremuri unice. Cu curaj, pasind pe drumul Sufletului, umanitatea se afla la portile unei noi Ere.

Advertisements

Lasati un comentariu !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s